de ce renuntam ?

La unele hobby-uri, vicii, sentimente chiar si oameni ?

Nu cred ca renuntam vreodata definitiv la ceva ci doar reusim sa inlaturam atat de puternic din viata noastra acel lucru incat sa nu ii mai simtim lipsa.

Unele renuntari ne sunt benefice, le facem ca vrem sau nu, unele ne sunt impuse, unora le cautam scuze tampite ca sa nu ne simtim prost stiind ca suntem vinovati de ele si avand sansa de a face altfel.

O parte din mine a fost fotografia lucrul la care am renuntat, am vandut tot echipamentul foto pe care il aveam si in care investisem nu doar bani. Pentru mine fotografia a fost ceva ce e greu sa explic in cuvinte un refugiu, un moment in care ma simteam bine, sigur, fericit. Cred ca pot spune ca fotografia scotea altceva din mine.

Continuarea

un alt prieten m-a gasit

2019 noiembrie, o zi de duminica in care eram liber de la servici un prieten m-a rugat sa il ajut sa isi cumpere un laptop si o imprimanta, eu lucrand intr-un magazin de profil.

Era dimineata tocmai ce bausem cafeaua pe o terasa, inca era vreme buna si vine prietenul acesta la mine sa mergem la magazin, zis si facut. Plecam direct stiind deja ce trebuie si cumparat asa ca merg direct in magazin la un calculator de servici de unde sa fac comanda produselor.

In timp ce tastam eu, simt ca dintr-o data o ameteala brusca si inceput de tremurat, ce dracu sa fac ca nu am la mine zahar am fugit repede pana la un fast-food unde o prietena lucra si ii cer cateva pliculete de zahar le iau stiind ce urma sa se intample, sa imi revin din acea stare.

Ajungem la casa de marcat sa faca prietenul meu plata si ii spun : Vezi ca fug repede inapoil la fast-food nu imi e bine, vino acolo!

Continuarea

doi ani si o ciorna de trei

Ce tie si cu viata asta?

Incercam cu totii sa stam in picioare pe baza unor principii pe care ni le atribuim singuri in care vrem sa credem si pe care spunem ca ne bazam.

Da, cam asa sta treaba la fel fel am spus si eu si inca vreau sa o spun chiar daca stiu in sinea mea ca nu e 100% real si defapt ma mint singur in unele situatii.

De la vorbe : nu as da timpul inpoi pentru nimic in lume, astazi ma gandesc ca sunt unele lucruri pe care as vrea sa le schimb in trecutul meu.

Continuarea

care mai e pretul tau?

Se spune ca in comert nu se vand produse ci emotii si nevoi!

Nimeni nu isi cumpara un produs ci o emotie sau o nevoie, oare in viata reala, socializarea are la baza actul de vanzare/cumparare ?

Dar nu e totul atat de simplu, am ajuns la concluzia ca dupa peste 13 ani de vanzari in domeniul retail e mai simplu sa negociezi cu potentiali clienti decat sa incerci sa te intelegi cu oameni in viata reala. Un potential client isi cunoaste nevoile si iti expune emotiile pe tava ca tu sa sti ce sa faci cu ele si cum sa duci vanzarea catre finalizare dar o persoana cu care vrei sa socializezi mai serios in viata de zi cu zi e mult mai inchisa in sine si iti trebuie deprinderi serioase sa poti sa o dezlegi.

Ce faci tu in situatia asta pentru ca nici tu nu vrei ca din prima celalalt sa te citeasca ca pe o carte si nici respectiva nu isi doreste acest lucru, incepi o joaca de soarecele si pisica unul cu altul, tachinari si incercari de a citi printre randuri, fara sa vrei si tu si cealalta persoana veti avea prejudecati adevarate sau false si asa incepe imaginatia sa o ia razna. De aici clar incepe sa intre in calcul si plictiseala unul din doi se va plictisii de acest joc si va lasa balta relatia care s-ar fi putut transforma cu usurinta in ceva mai mult dar nimeni nu da sansa asta relatiei din simple ”principii”sau ”orgolii”.

Cat ne vom vinde sau incerca sa cumparam emotii de la cei din jur, fara un rost ?

In comert am fost invatat sa tratez cu mare importanta cei mari 7 pasi ai vanzarii: pregatirea vanzarii, deschiderea vanzarii,sesiunea de intrebari, prezentarea produsului, tratarea obiectilor si negocierea,inchiderea vanzarii, monitorizarea vanzarii.

Ne cunoastem deja oricum stim fiecare ceva unul despre celalalt, pe principiul ca prima impresie conteaza zambim mult incercam sa oferim si sa ne cerem un zambet, o privire, ne deschidem un pic fiecare in incercarea de a capta atentia si interesul unui altuia, ajungem sa ne intrebam tot felul de lucruri desi cred ca o facem pentru a ne certifica lucrurile pe care le stim unul despre altul mai mult decat sa aflam lucruri noi,deja ne cunoastem destul de bine desi fiecare am oferit pana acum cam ce am vrut ca celalalt sa stie despre noi 🙂 si uite ca ajungem la momentul in care iti spun lucruri noi despre mine si asteptarile pe care le am de la tine, ne mai contrazicem un pic incercand sa schimbam unuia altuia din obiceiuri crezand fiecare ca asa e mai bine, da si la final ajungem ca prin cele spuse sa spunem ca asa ne e bine amandurora si incercam sa ne mentinem o relatie stabila bazata pe ce am vrut fiecare sa vindem.

In cele mai multe cazuri nu se prea ajunge la finalizarea unor relatii bazate pe emotii vandute sau cumparate, oamenii putin sunt sinceri cand vand sau cumpara sau putini oameni vand sau cumpara sincer, deoarece cautam de la bun inceput un anumit tip de emotie si omitem tot ce vine pe langa aceasta.

E bine sa ai pretentii de la tine si sa te vinzi scump, nu trebuie ca toata lumea sa te poata cumpara cum nici tu nu trebuie sa cumperi o lume inteaga, dar oare nu ai un pret cam mare ?

Cum iti stabilesti propriul pret ?

un dor nebun

Cat de dor iti e in viata asta de ceva ? Cum oare categorisim si ce importanta dam dorului?

Deja ma duc spre 32 de ani,din directia 0 🙂 si da am doruri multe iar unul din cele mai importante e dorul de viata, imi e dor de ea desi stiu ca inca nu am pierdut-o dar tare ma tem de moarte. Imi e frica ca nu am sa o traiesc sa cum as vrea desi nu stiu ce ma impiedica, altceva decat boala.

Boala mea, prietenul meu cel de toate zilele , prietenul care de peste 13 ani e langa mine si pe care l-am neglijat atat de mult incat simt ca imi poate pune piedici destul de curand. Da stiu ca nu e mult 13 + dar in cazul meu cred ca se simt 30, recent am incercat sa il intreb ce mai face, cum mai se simte iar raspunsurile lui au fost lame de cutit pentru mine.

Stiu ca nu e vina nimanui pentru ce traiesc dar nu stiu daca pot da vina pe mine in totalitate. Ce vina am ca am vrut sa cred ca pot trai ignorandu-l ? De ce sa nu cred ca pot avea o viata normala ca toata lumea si sa cred ca nu ma va lovi mai tarziu ?

De ce tanar fiind am crezut ca nu ma poate pune la zid? orgoliul, egoismul, singuratatea .

De ce m-am lasat condus de niste vise nerealizabile ? sau de ce visez cu ochii deschisi ?

E tarziu oare acum?

E normal sa simt acum un dor nebun dupa viata mea, cea care a fost sau cea care va fi ?

Fumul unui trabuc bun imi acopera fara, un strop de cognac imi inunda sufletul, placerile momentului pot acoperii grijile de maine ?

De ce atatea intrebari si cine oare imi va oferii raspuns la ele ?

Stiu doar ce simt si simt uneori prea multe, cand uneori nu e nimc in mine.

Nici amicul ”scris” parca nu mai ma intelege si se distanteaza tot mai mult de mine.

#haicasepoate.