Stelele îşi aşteaptă noaptea ca să poată străluci, florile plâng cu fiecare petală căzută, luna îmi zâmbeşte în fiecare seară, frunzele se mişca-n urma mea . . .Cu fiecare pas simt cum timpul îmi curge printre degete şi parcă regret tot ce a fost. Afară ploua şi nu-mi păsa. Stropii de ploaie se preling pe obrazul meu şi nu mai ştiu dacă cerul plânge ori sunt lacrimile mele. Vântul adie mângâindu-mi buzele ca o atingere caldă, ca un dulce sărut. Gândul îmi rătaceşte prin trecut şi nu ştie unde să se oprească.
La primul sărut ? La zâmbetul tău ? La întreaga ta fiinţă ? Nu mai ştiu ce e cu mine. Mi-e teama c-am să uit să râd şi să zâmbesc. . .
Îţi aud paşii în urma mea. Ştiu că eşti tu. Simt cum te apropii şi încep să tremur. Îmi întorc privirea şi văd că de fapt nu erai tu. Nu erau ochii tăi, nu era zâmbetul tău, nu erau paşii tăi. . .
Stelele se aprind mai tare, florile au adormit deja, luna îmi ţine companie, frunzele au căzut iar eu înca aştept.
4 aprilie 2002
Bogdan86 
Foarte frumos articol si instrumentalul e reusit chiar asteptam sa mai scri ceva frumos si uite ca ai reusit si mai surprins din nou multumesc foarte frumos
ApreciazăApreciază
Nu ai pentru ce sa-mi multumesti. Scriu pt ca-mi place si pt ca sunt pers carora le plac artic mele. Te astept la articole noi!
ApreciazăApreciază