Bogdan86

Cu totii suntem oameni, si toti traim clipe fericite si mai putin fericite. Dar ce faci cand clipele mai putin fericite nu se mai sfarsesc? Ce faci atunci cand te chinui sa le inlocuiesti si nimeni nu te aude, nimeni nu te vede? Prieteni sunt multi cand zambetul i-l dai, iar ei ti-l intorc la fel, dar nimeni nu te vrea cand el a palit!

Si ce faci cand cazi si simti ca nu mai poti? Unii raman acolo, eu prefer sa ma ridic! Cateva lacrimi, sau putin mai multe….Prieteni nu mai sunt, caci ei sunt in momentul clipelor fericite. Si isi mai aduce cineva aminte de tine, te suna si schimba doar cateva cuvinte cu tine caci deja s-a plictisit sa te tot plangi. Si-atunci trebuie sa iti arati ce poti, sa le arati ce poti!

Si nu mai suporti nimic si pe nimeni in jurul tau. Ti se pare ca viata e prea cruda cu tine, ca nu meriti nimic din toate asta. Si cazi sau te ridici? Picioarele-ti sunt obosite si simti ca fiecare pas e inapoi fara sa-ti dai seama ca de fapt el este inainte. Si crezi ca esti unul dintre cei carora D-zeu le-a intors spatele. Pana cand nici la El nu te mai gandesti pentru ca esti sigur ca El te-a uitat sau chiar ca nu exista.

Si ce ti-a mai ramas? Dar tu! Cu mintea inundata numai de ganduri negative incerci sa-ti ocupi timpul cu totul altceva doar – doar sa uiti ce te macina incet, dar sigur. Si simti ca vrei sa iei aer….plimbi strazile la rand o data…si-nca o data…Deja stii fiecare groapa cu ochii inchisi. Si noptile-s ca zilele….

si-atunci…

arata-le la toti ce poti

si-atunci cand nu-i mai suporti

ridica-te mai sus ca toti

Si-atunci picioarele incepi sa ti le simti. Aculti fara sa judeci cuvinte care trec pe langa tine. Nu-ti mai pasa ca viata nu-ti surade pentru ca esti constient ca mai mult de atat nu ti se poate intampla. Incepi sa fii mai rational ca niciodata incercand sa faci ordine in ganduri si sa ai un punct de plecare. Noaptea e cu un minut mai mare, ziua nu mai este atat de plictisitoare, iar oamenii nu ti se ma par atat de indolenti……si-atunci….

ARATA-LE LA TOTI CE POTI!