www.bogdan86.com

Da, suna cliseic titul dar voiam sa spun cateva randuri legate de acest blog, de mine.

Am inceput acest blog ca un al 2 lea blog al meu , primul fiind dedicat fotografiei care nici nu mai exista, l-am inceput in iulie 2009 https://bogdan86.com/2009/07/28/salutari/ de 12 ani, recunosc, un timp uitandu-l.

Am inceput sa scriu pentru ca simteam nevoia sa ma eliberez sa imi descatusez gandurile si ulterior chiar am considerat acest lucru ca o terapie pentru mine. Scriiam zilnic unul sau mai multe articole pe blog era ceva nou pentru mine.

Primele articole legate despre boala pe care o am au fost un boom pentru mine deoarece am vazut ca exista lume interesata de asa ceva, da asa e internetul din pacate a ajuns doctor, psiholog si prieten pentu multi si chiar si pentru mine in multe situatii.

Niciodata nu am dat informatii de care nu am fost sigur sau venite din surse de incredere, majoritatea au fost si sunt experiente propri asadar pot sa imi asum ce am scris.

La inceput ma incercau sentimente ciudate la fiecare articol scris, imi placea din ce in ce mai mult la un moment dat am avut si o colega in ale scrisului cu articole foarte frumoase si mult cautate chiar si astazi, nu le-am sters si nu o voi face mi-ar fi rusine.

La un moment viata mea a luat o cotitura stransa si la fel si blogul o buna perioada de timp nu am mai scris nimic. Dupa ani am incercat sa il resuscitez, ba chiar am incercat sa il transform in blog de fotografie ceea ce am esuat.

A fost un moment in care nu mai aveam cuvinte sau nu stiam cum sa le astern desi in viata mea se petreceau o gramada sau chiar pe langa mine dar nu aveam motivatia de a scrie.

In viata in general cautam o muza, un laitmotiv pentru a ne agata si da motivatie de a face ceva, ei la mine lipseste de ceva timp si nu stiu cum sa fac.

Astazi duma 12 ani am achizitionat un domeniu am mutat blogul in propria casa, vreau sa cred ca e sau ca va fi ceva frumos si ca voi gasi puterea de a scrie mai mult si des.

Asa cum deja se vede in articolele anterioare am o prietena noua in viata mea de 2 ani aproape, astept sa ma inspire cu cateva articole.

In general acest blog il gandesc ca pe un jurnal de bord al vietii mele unde se vor asterne placeri, nemultumiri, rasete, nervi, un amestec de mine.

Pot scrie si articole cerute daca ele au o legatura cu mine sau simt ca ma intereseaza subiectul.

Nu stiu ce va fi ci doar sa sper ca voi avea forta si motivatia iar o muza sa apara sa imi calauzeasca cuvintele pe ecranul gol.

Ma lupt si cu Facebook si niste termeni ai lor asa ca apreciez un like paginii de fb dedicata blogului https://www.facebook.com/Bogdan86-107439168184856/?ref=page_internal .

Twitter https://twitter.com/PetrilaFlorin

P.S sunt dispus la schimb de linkuri cu alte bloguri din pacate cele avute vechi s-au dus dintr-o eroare asa ca daca blogul meu se regaseste in al tau te rog corecteaza linkul si anunta-ma intr-un comentariu.

Stinta vs …

Sunt fascinant cat de putina incredere acordam stintei, noi ca romani suntem tentati sa credem in multe alte lucruri dar nu in ceea ce este demonstrat.

Nu cred ca este o cale dreapta sau corecta in a crede in ceva sau ca ar fi corect doar una sau alta idee, poate defapt una cu cealalta ar trebui sa coexiste.

La nivel de spiritualitate cred ca fiecare trebuie sa aiba credinta lui si nimeni sa nu o conteste dar cand stinta aduce argumente ce au fost demonstrate si acceptate ca adevar nu vad rostul timpului irosit de unii de a fi contestate.

Ca sa ma fac inteles am diabet de 16 ani imediat si epilepsie de aproape 2 ani. M-am imbolnavit cand inca mi se spunea sa beau ceaiuri de tot felul sau sa incerc medicamente, aparate minune care sa ma scape de diabet in schimb eu am ales sa vorbesc cu medici specialisti si sa inteleg afectiunea, ce inseamna pentru organism si cum se manifesta ea in trup, de la ce a inceput? Acestea lucruri sunt date stiintifice dovedite, lucruri de necontestat.

Totusi ma fascineaza ca ununl dintre articolele citite zilnic pe blogul meu e https://bogdan86.wordpress.com/2012/06/25/diabetul-si-cauzele-spirituale/ , si in acelasi timp inteleg cred ca suntem facuti sa cautam un motiv de alta natura pentru orice problema, sau cautam sa dam vina pe cineva cand defapt nu e nimeni vinovat. Si eu mi-am pus intrebarea de ce eu https://wordpress.com/posts/bogdan86.wordpress.com?s=de+ce, va dura un timp si veti vedea voi cei tineri descoperiti cu diabet ca fara stinta eram morti de mult.

Ca sa trecem poate la un subiect mai recent sa stiti ca m-am vaccinat cat de repede am putut fara sa ma gandesc la nimic in afara de faptul ca e spre binele meu, eu am lucrat in perioada pandemiei si m-am intalnit cu zeci de oameni si am incercat cat am putut eu sa ma feresc eu de covid dar cand au aparut vaccinurile nu am ezitat o clipa si unul dintre gandurile care m-au facut sa o fac e ca imi spuneam mereu asa : Daca pot face ceva spre binele meu ca sa nu ajung in spital bolnav de covid, diabet si epilepsie o voi face. Stim bine cu totii ca orice problema medicala si nu numai asociata cu diabetul poate fi mai grava ca la o persoana fara diabet. Nu conteaza ce tip de vaccin am facut ci urmarile sale sunt mai importante.

Stiti ce gust au avut anul acesta sunca si ouale de Paste ?

Ei eu nu, am fost diagnosticat cu covid, avand simptomele clasice lipsa gust si miros si o tuse agasanta rau, dar stiu sigur si sunt recunoscatot ca am avut vaccinul facut deja de aproape 2 saptaamani lucru care mi-a permis sa fac o forma mai usoara suportabila si tratabila de acasa fara sa fie nevoie de spital. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de grav puteam ajunge poate fara a fi avut vaccinul facut.

Concluzia mea e ca stinta mereu va castiga si ca trebuie crescut gradul de incredere in ea dar sa lasam fiecaruia dreptul de a alege credinta ce o poarta in inima si suflet si a alege calea in care ele nu trebuie sa se excluda ci sa coexiste.

tentativa de prima intalnire si reusita ei

Acesta este ultimul articol a acestei povesti, vor mai fi articole legate de noua mea prietena, cine ea ea ?

Va recomand sa incepeti cu inceputul povestii https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/11/un-alt-prieten-m-a-gasit/ continuand cu o usoara tatonare https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/13/tatonarea-relatiei/ e clar ca trebuie sa https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/17/sa-inceapa-jocul/ , orice inceput are si o continuare https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/22/continuam-partida/ iar acest articol e finalul.

Ca si cum pana acum parca eram doar prieteni pe FB si nu ne vazusem doar in poze era timpul sa incercam marea intalnire, cate emotii pe mine, habar nu aveam la ce sa ma astept, plin de emotii de dimineata in ziua de miercuri ma imbarbatez si plec de acasa spre spital.

Programarea mea la neurolg de la ora 10 in ziua de miercuri sosise. Ajung la cabinet unde mai erau zeci de persoane si ia ghiciti la ce ora aveam toti programare ? Da, toti la ora 10. Mai mult mi se adeveresc convingerile mele legate de relatia medic/pacient in tara asta. Nu are importanta ca doamna doctor a ajuns pe la 11 trecut de jumate, pot sa inteleg asta trebuia sa isi faca vizitele pe etaj, dar e normal oare sa ai si programari la policlinica si zi de servici in cadrul spitalului in aceasi zi si mai ales cunoascand situatia sa programezi zeci de persoane la ora 10 ?

Nu stiu, nu sunt eu de competenta sa dau un raspuns.

Trec orele si intr-un final intru si eu in cabinet, eu si inca 5 persoane ca doar se pot face consultatii multiple in acelasi timp. Avand doar iesirea din spital unde era scris clar ca m-a consultat cu o saptamana inainte cand eram internat ii readuc aminte de partea aceea si deja parca ne cunoastem.

In timp ce vorbea cu mine mai vorbea si cu alti pacienti mai cu asistenta si incerca sa imi faca o scrisoare medicala pentru a continua cu medicametele pe care mi le-a dat in spital dar pauza, imi trebuia o analiza pe care nu am facut-o in spital si asta pentru ca eu nu am iesit cu un diagnostic clar din spital inca nu stiam ce am si de la ce am facut acele crize. Asa ca ma trimite sa fac un EEG si sa revin cu rezultatul peste 2 saptamani. Imi fac programare la EEG la privat pentru ca in spital nu exista asa ceva si am noroc ca prind un loc in aceste 2 saptamani.

Asa ca incercarea prima mea de intalnire propriu zisa a esuat, am ramas in pauza nu ne vazusem din motive care nu tineau de noi. Normal ca nu am renuntat si am mai incercat.

Ma duc la programarea la EEG, acolo am avut o primire foarte ok , doamna doctor care imi citea creierul era chiar foarte amabila, nu am avut probleme in timpul testului am rezistat bine mai ales ca trebuia sa stau cat mai nemiscat pe toata perioada. Iese rezultatul si doamna doctor imi spune ca ceva nu e ok si ca sunt ceva probleme pe rezultat dar nu voia sa imi spuna clar ce este si sa merg la neurolog cu rezultatul.

Mno ajung iar la policlinica spitalului tot intr-o miercuri, tot la ora 10 programat si eu si altii 🙂 toate bune pana intru in cabinet si eu si altii, domna doctor imi ia rezultatul si cu o lupa imensa incearca sa citeasca un paragraf scris de doamna care mi-a facut EEG si imi spune asa : Vezi ti-am spus eu sa mergi la EEG e clar ai EPILEPSIE.

Eu stana de piatra, stiam din auzite de boala asta dar nimic concret, cateva secunde nu reusesc nici sa vorbesc dar fiind grabit de faptul ca doamana doctor mai vorbea si cu alti pacienti, o intreb cum de unde de ce care e faza cu epilepsia si ce trebuie sa fac in continuare ?

Va dati seama ce raspuns am primit, iei boabele astea toata viata ca sa nu faci crize si ne mai vedem la control, probabil e din cauza diabetului imi spune ea. Apuc sa ii spun printre randuri ca am grave probleme cu somnul si ca nu dorm aproape deloc de mult timp iar ia im spune ca probabil si din cauza asta asa ca imi mai trece un medicament pe reteta pentru all my days ( aflu ulterior ca de astea ramai dependent ) ca sa pot dormi mai repede si sa nu fac crize noaptea.

Asta a fost toata convorbirea mea cu doamna doctor si ultima intalnire de atunci, da iau tratamentul pentru ca imi e frica si sunt constient ca pot avea o alta criza si nu vreau sa se mai intample, 2 am avut si au fost groaznice si destule.

Si uite asa am reusit sa am intalnirea cu aceasta noua prietena, EPILEPSIA.

Urmeaza sa ne cunoastem mai bine dar au trecut aproape 2 ani si nu am avut neintelegeri chiar am renuntat la cateva lucruri pentru ea , sunt fara picatura de alcool de atunci si de cafea. Asta pentru am citit prospectul medicamentelor cat si cateva articole legate de epilepsie pe internet a unor medici de specialitate. Una rea , una buna dar preferam sa nu ma mai leg si de aceasta prietena credeam ca diabetul e destul si acum cred asta.

continuam partida !

Pentru intreaga poveste recomand : 1 https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/11/un-alt-prieten-m-a-gasit/ 2 https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/13/tatonarea-relatiei/ 3 https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/17/sa-inceapa-jocul/

Trebuie sa va spun ca am stat singur in salon vreo 3 zile cred, apoi a venit un domn mai in varsta pentru internare si l-au pus cu mine in salon. Super de treaba domnul ne-am inteles foarte bine de la inceput, imi povestea atat de mult incat nu aveam timp sa ma plictisesc si nici nu simtem cum trece timpul, un domn cu o mare experienta de viata, bolnav de diabet, parkinson si cateva degete taiate de la fiecare picior datorita prietenului comun, cu toate astea m-a impresionat faptul ca era multumitor ca era ” ok” si ca era perfect lucid si nu era dependent de nimeni, era dintr-un sat din apropiere si imi mai povestea ca lucra prin curtea casei asa ca se mentinea bine.

Atat eu cat si colegul meu uram mancarea din spital fara sare, pana am facut rost de o solnita de sare si o tineam ascunsa cand veneau doctorii :)) dar mancarea avea gust.

Eu eram spre ultimele zile de spitalizare, toate analizele facute si investigatiile la cap si inima erau ok asa ca nu stiam nici eu nici medici ce crize am facut si de ce . Mie imi era teama.

Salonul meu era la etajul patru al spitalului, intr-o zi ma gandeam sa ies pana in curte la aer curat, erau zile bune cat am stat doar inchis, unele la pat si dupa ce am scapat de perfuzii am zis hai sa dau o tura pana in curte. Ajung la lift intru cobor la parter si simt cum o usoara panica ma cuprinde, nu ma mai simteam in siguranta, atat de urata a fost senzatia incat nu am stat nici un minut afara si am urcat rapid in salon unde ma simteam in siguranta, am repetat experianta dupa cateva ore si am reusit sa stau mai mult afara dar tot panicat eram, ma gandeam incontinuu ce fac daca mi se intampla sa mai am crize de genul celor avute singur pe strada si mai grav ca nu puteam sa le deosebesc de cele ale diabetului, nu erau crize de hipoglicemie, acest gand m-a marcat mult.

Mai trece un weckend in spital, mai ma uitam la un film mai la o vorba cu colegul de salon, vizite de la toata lumea si iar vine forfota de luni zi in care mai fac un set de analize de sange. Marti rezultatul totul era ok asa ca urma sa plec acasa fara sa stiu exact ce am si cu un medicament de la neurolog care trebuia sa il iau zilnic. Miercuri trebuia sa plec.

Ma trezesc iau ultimul mic dejun in spital, astept actele medicale, fac bagajele, stabilesc cu diabetologul meu ce doze de insulina raman sa iau si acasa, doze teoretice deoarece acasa mancarea si viata e altfel am si servici nu stateam toata ziua intr-un pat ca in spital. Mi se face recomandarea ca urmatoarea miercuri sa vin la un control la policinica spitalului la cabinetul de neurologie asa ca mi-am si facut programarea.

Dupa ce imi iau ramas bun de la colegul de salon imi iau bagajul si cobor sa plec din spital. Am coborat la parter am iesit pe scarile spitalului si m-am oprit, zici ca era scena din filme eu stand nemiscat si pe langa mine treceau oameni in slowmotion, da m-am panicat din nou imi era frica sa plec nu stiam ce cu mine m-am simtit ata de slabit emotional simteam ca plang in interior, nasol moment, cred ca am stat cam 3 minute pe scari pana sa trag aer in piept sa ma calmez si sa fac primul pas. Direct catre statia de taxi, am avut noroc de un taxi rapid si un taximetrist care m-a tinut de vorba tot drumul pana acasa asa nu am putut sa gandesc negativist. Am ajuns acasa si ca prin minune parca cineva pusese sentimentul de siguranta din nou in mine si am rasuflat usurat.

Primul lucru ce l-am facut dupa despachetare si baie a fost sa imi aprind un trabuc si sa imi pun un pahar de vin, un roze ce il avusesem acasa, am stat vreo 2 ore nemiscat savurandu-mi trabucul si vinul in fata acvariului au fost clipe superbe pentru mine si m-am bucurat maxim de ele.

Se facuse seara deja si am reusit sa ma odihnesc cum trebuie in patul meu dupa atatea zile de spital. Nu am iesit din casa in in primele zile dupa venirea mea acasa, trebuie sa recunosc ca imi era frica nu voiam sa ma simt nesigur pe mine, nu stiam daca mi se mai pot intampla evenimente, a fost greu sa ma obisnuiesc in subconstientul meu ca pot iesi afara si ca e ok .

Eu eram in concediu medical inca 2 saptamani dupa ce iesisem din spital si mi-au prins enorm de bine. Se apropie miercuri ziua in care aveam programare la neurolog, dumnezeule……!!!